EXCLUSIV | Așa poate pleca Mircea Rednic de la Dinamo: „Dacă se întâmplă asta, e OUT 100%”

EXCLUSIV | Așa poate pleca Mircea Rednic de la Dinamo:
  • Publicat:
  • Actualizat:
Mircea Rednic a anunțat că are planuri mare alături de Dinamo în sezonul următor, însă nu toată lumea este de aceeași părere. În cadrul emisiunii ProSport Live, Dănuț Lupu i-a ridicat din nou mingea la fileu „Puriului”.
 
Lupu crede că Mircea Rednic nu se poate ridica la nivelul lui Mircea Lucescu, cu care antrenorul lui Dinamo a făcut o comparație recent, și nu îi dă șanse prea mari echipei din Ștefan cel Mare pentru a se bate la titlu în sezonul următor: „Rednic a făcut iar o comparație cu el. Nea Mircea a luat fotbaliști de un milion de euro și a vândut pe 25. Să-mi spună și mie Rednic ce fotbaliști a luat și a vândut. Ok, l-a adus pe Montini, dar e cumva italian? Și italienii ăia nu l-au văzut? Că în Italia nu l-a văzut nimeni, l-a văzut Rednic.
 
Uitați-vă câți jucători tineri a avut Dinamo când a venit el și câți are acum. E vorba de spiritul lui Dinamo. Străinii vin, joacă un an și pleacă. Hai să vedem în vară câți rămân din cei 14-16 în vară. Rămân trei-patru. Va fi foarte greu și la anul ca Dinamo să se bată la titlu. Atât timp cât nu ai stabilitate, e greu să te bați la titlu”, a spus fostul jucător de la Dinamo, Rapid și Panathinaikos, la ProSport Live.

Rednic a dat de înțeles în repetate rânduri că va rămâne la Dinamo și în sezonul următor, unde va încerca să facă o echipă care să se lupte la titlu pentru sezonul următor, însă Lupu crede că antrenorul lui Dinamo va părăsi corabia la prima ofertă mai tentantă: „(n. red – Pleacă Rednic în vară dacă are o ofertă din Belgia?) Sincer? 100%! Haide să fim serioși. Dacă ne uităm bine de-a lungul anilor, sunt foarte mulți care spun un lucru și fac cu totul altceva”, a mai declarat Dănuț Lupu.

În acest sezon, Dinamo a rămas cu obiectivul de a se clasa pe primul loc al play-out-ului. După finalul turului, echipa lui Rednic e pe locul 8, cu 34 de puncte, la o lungime de Gaz Metan Mediaș. Sâmbătă, de la ora 18:00, Dinamo va juca la Călărași, cu Dunărea.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea…
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
BANII pe care românii NU îi văd niciodată. S-a stabilit deja prin lege. Obligatoriu de la 16 ani
BANII pe care românii NU îi văd niciodată. S-a stabilit deja prin lege. Obligatoriu de la 16 ani
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…